Noutati

A II-a Conferinţă Actualităţi în Hipertensiunea Arterială

on . . Accesări: 2381

Problematica hipertensiunii arteriale a atras interesul a peste 300 de medici cardiologi, internişti, diabetologi şi medici de familie, care au fost prezenţi la lucrările Conferinţei “Actualităţi în Hipertensiunea Arterială”, ediţia a II-a...

Manifestarea a fost organizată de Societatea Română de Hipertensiune şi a reunit 21 de speakeri reputaţi care au prezentat în faţa audienţei, în cele 9 sesiuni de dezbatere, cele mai noi informaţii privind tratamentul hipertensiunii arteriale, în asociere cu alte afecţiuni. Evenimentul a fost structurat în prezentări de cazuri clinice, comentate şi discutate într-un mod interactiv de speakeri şi participanţi.

“Consider că sub toate aspectele, manifestarea a fost un succes. Pe de o parte, sub aspect ştiinţific, această structură de prezentări de cazuri şi apoi comentarii din partea experţilor a fost deosebit de bine realizat, cu o documentare foarte detaliată, cu actualizarea  tuturor datelor în problema abordată. Apoi, sub aspectul participării, nu numai că numărul de participanţi a fost mare, dar ei au fost implicaţi activ în discuţii”, a declarat prof.univ.dr. Maria Dorobanţu, preşedinte Societatea Română de Hipertensiune.

În deschiderea evenimentului au fost prezentate ultimele date cu privire la „Variabilitatea tensiunii arteriale şi riscul cardiovascular” de către prof. univ. dr. Maria Dorobanţu, iar prof. univ. dr. Eduard Apetrei a dezbătut asocieri relevante în cazul “Hipertensiunii arteriale şi a diabetului zaharat”. În aceeaşi notă, prof. univ. dr. Ion Bruckner a abordat subiectul “Hipertensiunea arterială şi afectarea vasculară cerebrală”.

În continuare, sesiunile ştiinţifice au avut un caracter interactiv, fiind compuse din prezentări de cazuri clinice, urmate de recomandări medicale regăsite în ghidurile actuale de hipertensiune arterială, dar şi de o sesiune de dezbateri.

Prima sesiune, “Tratamentul HTA la vârstnici”, moderată de prof. univ. dr. Carmen Ginghină, a fost susţinută de către dr. Adrian Mereuţă şi prof. univ. dr. Doina Dimulescu.   Prof. univ. dr. Mircea Cinteză a moderat sesiunea “HTA rezistentă la tratament”, în cadrul căreia dr. Roxana Darabont şi prof. univ. dr. Carmen Ginghină au prezentat cazurile clinice pregătite şi au oferit recomandările existente în ghiduri pe acest subiect. Dr. Elisabeta Bădilă şi            


prof. univ. dr. Marius Vintilă  au prezentat metodele de “Evaluare şi Tratament ale HTA perioperator”,  sesiune ce l-a avut ca moderator pe prof. univ. dr. Dan Tulbure.

Dr. Adriana Gurghean şi prof. univ. dr. Tiberiu Nanea au discutat în a doua parte a manifestării despre “Hipertensiunea arterială şi bolile aortei”, în cadrul sesiunii moderate de prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu. Prof. univ. dr. Daniela Bartoş şi conf. univ. dr. ªerban Bălănescu au moderat sesiunea “Hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă”, susţinută şi dezbătută de conf. univ. dr. Katalin Babeş şi de conf. univ.dr. ªerban Bălănescu.

În ultima parte a evenimentului, au fost prezentate două subiecte controversate din punct de vedere al problemelor pe care le ridică hipertensiunea arterială. O astfel de sesiune a fost “Sarcina şi Hipertensiunea Arterială”, prezentată de dr. Mihaela Rugină şi de prof. univ. dr. Mircea Cinteză şi moderată de prof. univ. dr. Crina Sinescu şi prof. univ. dr. Ion Bruckner. Ultima sesiune ştiinţifică a fost “Hipertensiunea arterială şi efortul fizic”, moderată de prof.univ.dr. Marius Vintilă şi susţinută de dr. Daniel Gherasim şi de conf. univ. dr. Florin Mitu.

“Faptul că am avut un număr atât de mare de participanţi spune foarte multe despre acest eveniment. Lumea medicală: medicii de familie, medicii internişti, dar şi cardiologii au nevoie de astfel de întâlniri. Am acordat o importanţă deosebită discuţiilor, care au antrenat participanţii doritori să interacţioneze pe baza comentariilor profesioniştilor”, a declarat prof. univ. dr. Eduard Apetrei, coodonatorul ştiinţific al evenimentului.

A doua ediţie a Conferinţei „Actualităţi în Hipertensiunea Arterială” a fost organizată ştiinţific de Societatea Română de Hipertensiune.
Sursa:Sănătatea Press Group

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!